Puterea Cuvintelor

Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri.- Victor Hugo

Liviu Rebreanu spunea: Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Iar aceasta este o opinie cat se poate de adevarata. Actiunile noastre, deseori, sunt impulsive si gresim fara sa realizam, mai apoi suntem supusi consecintelor.

Mitul lui Gyges ne prezinta latura umana, ca fiind o latura egoista care este gata de a ucide pentru a-si atinge scopurile. Paralela dintre omul drept si omul nedrept avand aceleasi radacini. Este in firea omului sa-si tadeze aproapele pentru propriul bine. Privind din perspectiva acestuia si vazand imaginea de ansamblu, nu il putem judeca ca pe un om nedrept.

In lucrarea Republica, Platon ne prezinta originea si scopul dreptatii. De asemena, acesta sustinea ca moralitatea nu exista; in religie, in natura sau in traditie. Glaucon adreseaza intrebarile: Ce este moralitatea? Ce este binele? Cum putem defini binele? Reusind sa se rezume ca unele lucruri sunt bune in sinea lor, iar altele datorita consecintelor sau a urmarilor lor.

Dreptatea poate fi de mai multe feluri si de multe ori nu conteaza dreptatea ta pentru ca pare gresita sau imorala. In ochii altora este o dreptate intunecata care are consecinte negative. Oricat ai incerca sa iti expui parerea asupra ce este drept si ce este nedrept, o sa fie mereu oameni pro si contra pentru ca opiniile difera.
De asemenea Glaucon sustine ca nu exista moralitate, ci doar interes.

In diferite situatii am actionat din interes, constientizand ca nu fac un lucru cu care m-as putea mandri, dar nu ma opream deoarece dorinta de a obtine ceva devenea chiar o necesitate.

Firea omului nu este atat de dificila de inteles. Motivele difera in fiecare situatie si cu cat importanta lucrurilor este mai mare, cu atat suntem mai dispusi sa facem sacrificii sau chiar sa incalcam legile.

Mi-am intrebat prietenii daca ar fi in stare sa foloseasca inelul lui Gyges pentru a-si atinge scopurile chiar daca asta ar insemna sa incalce legea, iar raspunsurile au fost impartite in mod egal. Consider ca unii dintre ei au motivatia si increderea necesara sa treaca peste orice problema fara ajutorul unor astfel de "arme", iar ceilalti ar profita de micul ajutor oferit de inel, in situatile mai grele.

Cat despre mine, as cere ajutorul inelului si l-as folosi, dar nu pentru a face cuiva rau, ci mai de graba pentru a obtine lucruri, informatii, oportunitati. Acest lucru ma face o persoana egoista si de interes, ceea ce nu ma deranjeaza deoarece stiu ca orice om are aceste trasaturi, indiferent de cantitatea mare sau mica a acestora.
Ne dorim atat de mult sa atingem fericirea, fie ea si pentru cateva clipe, incat ne creem scopuri si vise pe care vrem sa le indeplinim indiferent de sacrificile pe care ar trebui sa le facem. Suntem in stare sa incalcam legea pentru a obtine lucrurile visate, iar acest fapt nu ne face nedrepti sau rai. Fiecare aveam motivele noastre, motive care pentru altii par neimportante, dar care pentru noi inseamna totul.

„Fericirea adevărată e totdeauna o clipa. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viață de mulÈ›i ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.“ - Liviu Rebreanu.
Share
Tweet
Pin
Share
No comentarii
"Publicat in 1996 si devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club este unanim considerat in momentul de fata unul dintre cele mai originale si provocatoare romane scrise in ultimul deceniu al secolului XX. Fight Club este povestea unui tinar care traieste intr-o lume plina de esecuri si de minciuni. El isi gaseste debuseul in batai clandestine organizate in subsolurile barurilor dupa ora inchiderii. Nascut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezinta un mod de evadare din existentele marunte si restrictive ale lui Tyler si ale prietenilor sai. Dar in lumea lui Tyler nu exista reguli, nu exista limite, nu exista obstacole.
 
Romanul Fight Club a stat la baza unui film celebru (1999), regizat de David Fincher, cu Brad Pitt, Edward Norton si Helena Bonham Carter in rolurile principale."

Incalc regulile Fight Clubului, dar... 

Consider Fight club o capodopera, una din cartile pe care le-am judecat gresit, iar finalul s-a dovedit a fi perfect. Am considerat-o prost scrisa la inceput, recunosc ca mi-am aruncat pe fata o masca de 'critic' fara sa stiu despre ce e vorba sau sa asptept sa inceapa actiunea. Inceputul a fost plictisitor, iar cum era scrisa ma enerva la culme. Propozitii scurte, iar unele actiuni de abia daca le intelegeam, de exemplu felul in care preparau sapunul, toate acele elemente chimice pe care nu le puteam intelege mi-au ingreunat lectura. Primele pagini sub nici o forma nu le-am putut intelege si eram intr-un cu totul alt spatiu, doar al cartii nu. Insa imediat ce am ajuns la final, Chuck Palahniuk a spus "Sa se faca lumina!" si toate parerile gresite si neintelegerile au fost date uitarii.

Pana acum nu am mai citit un astfel de gen(stiu ca suna cliseic din partea mea sa spun asta, dar prin 'gen' ma refer la mindfuck-ul pe care ti-l lasa cartea), iar stilul lui Chuck mi-a atras atentia. Era de mult pe lista mea de citit si ceva imi spune ca am inceput cu dreptul alegand Fight club.

Naratorul nostru se descrie drept un om de rahat, traind o viata de rahat, inconjurat de oameni de rahat si pe de asupra sufera si de insomnie. Singurele lui nopti in care poate sa doarma precum bebelus sunt cele dupa participarea la tot felul de cluburi pentru oameni muribunzi sau barbati fara testicule in urma unor tot felul de boli sau accidente, isi plang de mila, la propriu si figurat. 

Totul se schimba cand apare in aceste grupuri, o alta impostoare pe nume Marla Singer. Consider geniala aparitia ei la grupurile de sprijin pentru barbatii fara testicule, umor negru 100%.

Nu vreau sa intru foarte mult in detalii, aleg totusi sa fac un rezumat al rezumatului deoarece aceasta carte e total diferita de toate celelalte pe care le-am citit si va recomand din tot sufletul sa puneti mana imediat pe ea. 

"Al doilea" personaj principal apare, Tyler Durden, iar impreuna cu naratorul pun la cale un club total diferit de toate celelalte, Fight Club.

Este o carte atat de reala incat nu am putut sa-mi revin dupa ce am citit-o. Stiu ca uneori exagerez cand vorbesc astfel despre carti, dar credeti-ma pe cuvant, sunt carti care ma lovesc in piept, ma arunca in adancurile oceanului si ma lasa in voia valurilor, mai apoi ajutandu-ma sa imi revin, dar raman cu sechele. N-am fost niciodata la fel dupa cartea asta. Despre nebunia asta vorbesc. Te schimba. 
Autorul a descris atat de bine personajele, societatea, sentimentele, incat poti simti toata furia intregii lumi varsandu-se din acele randuri. Fenomenul Fight Club ajunge sa schimbe vieti, nu doar in carte, asta e sigur. Totul se axeaza pe oamenii care nu se pot adapta in societate, oamenii de jos, cei coniderati inferiori, toata aceasta populatie inadaptata social este in razboi cu clasa superioara, priviligiatii.

Am citit aceasta carte intr-un punct important al vietii mele care consider eu, m-a marcat pe cat de negativ, pe atat de pozitiv. Iar Chuck m-a ajutat sa realizez ca toata aceasta furie ce zace in mine se poate transforma in ceva bun, ca pot cunoaste oameni cu aceleasi probleme, prioritati, vise ca si mine, dar cel mai important m-a invatat ca nu trebuie sa ma pierd pe mine in incercarea disperata de a face parte din aceasta lume defecta. 
Share
Tweet
Pin
Share
No comentarii


Putine sunt cartile care chiar imi capteaza atentia de la primele pagini si de multe ori am avut marea dezamagire cand se termina, dar Matilda nu m-a dezamagit deloc. Sunt sigura ca o sa ramana una din preferatele mele multa vreme de acum inainte.

Este o carte usor de citit si catalogata drept "carte pentru copii" insa nu am considerat asta ca fiind un lucru potrivit pentru astfel de carte. In postarea mea The Harry Potter Spells Tag am enumerat Minunea de R. J. Palacio drept o carte pentru copii, dar ea ascunde in spatele randurilor, teme importante pe care fiecare om ar trebui sa le stie. La fel a fost si cu Matilda. 

Matilda este o fetita foarte inteligenta, dar totodata foarte ghinionista. Spun ghinionista pentru ca parintii ei o critica foarte mult si o insulta in loc sa se considere norocosi ca au o fiica extraordinar de desteapta pentru varsta ei frageda. Genul acesta de parinti ii numesc incuiati. Am intalnit multi parinti care isi laudau copilul in fata intregii lumi, desi era unul foarte rau si prost crescut. In familia Matildei este fix invers. 

Invatand sa citeasca de la varsta de 4 ani, Matilda viziteaza des biblioteca astfel incat vocabularul ei este asemenea unui om mare chiar inainte de clasa intai. 

Aventura incepe odata cu scoala primara la Crunchem Hall unde domnisoara Trunchbull, o monstruozitate violenta, este catalogata drept directoare, adesea avand ca hobby-uri terorizarea elevilor. 

Matilda ajunge sa fie atat de inteligenta si sa aiba o minte atat de ascutita, incat sa poata misca obiectele cu puterea mintii. Singura persoana care stie despre asta este domnisoara Honey, invatatoarea sa. 

M-am regasit in acest personaj simpatic si fragil. Am fost criticata pentru ca citeam "povesti nemuritoare", asa cum spunea cineva si ca nu ma vor ajuta la nimic; nu ma vor ajuta la scoala, sunt inutile, zero. Daca ar fi avut dreptate acea persoana, probabil nu as avea mintea atat de deschisa, capabila sa inteleg tot ce ma inconjoara si probabil sa am un vocabular atat de mare, lucru care ma face foarte vorbareata. 

Incuiatii cred ca totul se rezuma la un ecran plin de culori, iar lumea noastra alb negru, randuri pline de cuvinte si semne de punctuatie sunt nimicuri inutile. Asta e un lucru foarte trist. Realitatea lor este atat de banala, pe cand a noastra, a cititorilor este plina de culoare si sens. Noi putem vedea frumosul in orice si suntem capabili sa gasim solutii chiar si in cele mai intunecate vremuri. Asta ne face diferiti si de nepretuit. Noi dam culoare acestei societati monotone. Noi iesim din turma si suntem in stare sa ne alegem propriul drum. 
ViaÅ£a nu înseamnă să ÅŸezi pe canapea ÅŸi să dai din degete aÅŸteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viaÅ£a să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini ÅŸi tâmpenii, nu. Este diferenÅ£a dintre a călători ÅŸi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască. - Cititorul din peÅŸteră de Rui Zink

Share
Tweet
Pin
Share
No comentarii

O sa incep aceasta postare de tip jurnal cu un citat care ma emotioneaza foarte tare: 
Gândul ăsta m-a obsedat întotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc; că toate sunt întâmplătoare pe lumea asta, fără nicio necesitate, fără nicio noimă… - "Nunta in cer" de Mircea Eliade.

Of, Eliade! Tu intotdeauna ai stiut. Ai inteles lucruri pe care alti oameni o viata nu ar fi in stare sa o faca. Mai presus de toate cu aceasta afirmatie, m-ai inteles pe mine. 

Ma simt pierduta in aceasta clipa si simt nevoia disperata sa scriu tot ce gandesc.

Toate lucrurile din prezent ar fi putut fi altfel. Poate daca lucrurile nu s-ar fi petrecut in aceasta ordine, as zambi in fiecare zi fara oprire si nu as fi nevoita sa ma trezesc mai obosita decat ma culc. Daca oamenii ar fi fost la fel de blanzi cu mine pe cat am fost eu cu ei, nu as mai avea aceasta frica de dezamagire si lipsa de incredere in oameni sau chiar in mine. Si cred ca cel mai important, daca o carte nu ar fi apucat in mainile mele la varsta de 11-12 ani, nu as fi fost acest om in prezent si probabil m-as fi infiltrat in multimea de clone din societatea noastra sau probabil as fi decazut, as fi cedat de atat de multe ori si m-as fi pierdut. 

Pentru mine 'o carte' este echivalent cu 'un prieten'. Un prieten rece, care nu imi dezvaluie toate secretele si povestile sale dintr-odata, ci cu putina rabdare voi ajunge sa le descopar. Acest prieten ma amuza, ma linisteste si mai presus de toate ma invata. 

Multi dintre noi avem momente cand ne pierdem si cautam disperati pe cineva pentru a ne intelege si a ne asculta si sper ca vom gasi toti acea persoana, dar pana atunci, avem cartile alaturi.

Dragi prieteni, 
Va multumesc:

  • Pentru noptile petrecute citind "doar un capitol",
  • Pentru crizele de ras, dar si cele de plans, 
  • Pentru momentele in care erati mereu aproape si imi puteam izola gandurile,
  • Pentru datile cand m-ati salvat de o conversatie plictisitoare,
  • Pentru oamenii cu care mi-ati facut cunostiinta,
  • Pentru ca m-ati invatat sa iubesc,
  • Sa accept,
  • Sa iert,
  • Sa ma bucur de fiecare zi de parca-i ultima,
  • Sa las durerea sa fie simtita.

Cu drag, Soricelul de biblioteca.

Un prieten mi-a spus mai de mult ca ar trebui sa revin la vechia eu. Sa citesc cateva carti buna si sa ascult muzica buna. Aceste doua lucruri pot face miracole. Banuiesc ca in sfarsit o sa ii urmez sfatul si o sa ma ridic. Am fost prea mult timp jos si cred ca e cazul ca iau un bestseller in maini. Soricelul is back.
Să învăţ că o carte e o casă cu multe uÅŸi – uneori atâtea câte pagini avea cartea; alteori, tot atâtea câte rânduri avea. - "Cititorul din pestera" de Rui Zink
Share
Tweet
Pin
Share
No comentarii
Oamenii au diferite reactii atunci cand se enerveaza: urla in perna, se cearta, tac, lovesc peretii, fumeaza, etc, dar eu cumpar carti. Da, ati auzit bine. Cand ma enervez incep sa cumpar carti de toti banii pe care ii am. Libraria ma calmeaza, iar linistea cartilor imi readuce zambetul pe buze.

Pierdusem autobuzul din prostie, trecuse pe langa mine, iar eu adormita nu am urcat in el, destinatia lui fiind spre casa. De suparare m-am indreptat spre cea mai apropiata librarie deoarece urmatorul autobuz era peste o ora si am cumparat Fata cu cercel de perla de Tracy Chevalier.

Nu auzisem inainte despre acest volum, dar dand un search pe minunatul google am descoperit ca Fata cu cercel de perla este de fapt un potret pictat de Jan Vermeer van Delft, iar romanul este inspirat dupa aceasta pictura.

Autoarea Tracy Chevalier s-a folosit de misterul din spatele picturii, si acela ca nu exista informatii cu referire la personajul feminin ce este poreclita drept Mona Lisa Nordului, asa ca a dat frau imaginatiei si a creat o poveste cat mai aproape de adevar.

A asteptat cuminte in biblioteca pana de curand, de 1 mai, cand am citit zeci de pagini fara oprire. Este scrisa la persoana intai, iar descrierea este foarte detaliata, ceea ce imi place la nebunie. 

Protagonista este Griet, o tanara in varsta de 16 ani care trebuie sa isi ajute familia si este angajata la pictorul Johannes Vermeer, drept slujnica. Tatal sau orbise asa ca nu mai aveau nicio sursa de venit.

Ce m-a emotionat a fost sentimentul de ingrijorare a lui Griet fata de necunoscut. Amintirile alaturi de familie i-au trecut prin fata ochilor, ceea ce a ranit-o. M-am pus in locul ei. Fiind nevoita sa iasa din rutina si sa se scufunde in lumea rea, de una singura. 

Face cunostiinta cu numeroasa familie a pictorului, Catharina sotia pictorului care este tot timpul insarcinata, Maria Thins mama ei, copiii si Tanneke, cealalta slujnica care este rautacioasa cu ea.

Pe langa treburile casnice precum spalatul rufelor, Griet trebuie sa faca curat in atelierul lui Vermeer fara sa mute in sine lucrurile din loc, astfel incat sa fie la indemana pictorului. Nu toata lumea are voie in atelier, doar ea si Maria Thins, iar atelierul ii ofera linistea mult dorita. 

Fiind o fata tanara si frumoasa, Pieter fiul macelarului incepe sa aiba o atractie fata de ea, iar felul in care o priveste spune tot. Se poarta frumos cu ea atunci cand se ridica carantina in partea orasului unde familia ei locuieste.

Datorita timpului petrecut cu pictorul, Griet incepe sa simta o atractie necunoscuta fata de el. Aceasta stie ca este doar o slujnica, desi cu timpul Vermeer incepe sa aiba incredere in ea si o trimite dupa vopsele si lucruri trebuincioase, chiar o si invata sa ii prepare vopseaua.

Maria Thins afla despre ajutorul pe care i-l da pictorului, dar pastreaza secret pentru ca asta il face pe Vermeer sa picteze mai repede. 

Vermeer ajunge sa o picteze pe Griet la dorinta sefului sau, van Ruijven care avea o atractie foarte mare fata de slujnice. 

Chiar mi-a placut Fata cu cercel de perla, a fost o lectura la fel de racoaritoare precum un pahar cu lamaie si gheata in toiul caldurii. 

Griet m-a invatat ca: 

  • niciodata nu trebuie sa te supraevaluezi, dar nici subevaluezi. Trebuie sa fii undeva la mijloc
  • sa nu uiti de unde ai plecat
  • trebuie sa ai incredere in propriile forte, dar sa nu fii foarte aroganta pentru ca pana la urma sunt alti oameni superiori noua
  • desi prezentul poate sa fie foarte intortochiat si de neinteles, cu alegerile corecte, putem sa ne gasim locul si sa fim fericiti
  • trebuie sa ne acceptam mereu alegerile si sa fim multumiti de ele, altfel se intorc impotriva noastra
  • desi trecutul doare, nu putem face altceva decat sa il acceptam, mai apoi sa il dam uitarii.


Share
Tweet
Pin
Share
No comentarii
Older Posts

Follow Me

  • tumblr
  • goodreads
  • IMDb

Goodreads

Georgiana's bookshelf: currently-reading

Octopussy
Octopussy
by Cristina Boncea
tagged: currently-reading

goodreads.com

recent posts

Preferata

Adam si Eva de Liviu Rebreanu

Blog Archive

  • martie 2019 (1)
  • ianuarie 2018 (1)
  • iulie 2017 (2)
  • iunie 2017 (1)
  • mai 2017 (2)
  • martie 2017 (3)
  • februarie 2017 (6)
  • aprilie 2016 (2)
  • ianuarie 2016 (1)
  • decembrie 2015 (2)
  • noiembrie 2015 (2)
  • octombrie 2015 (3)
  • septembrie 2015 (1)

Faceți căutări pe acest blog

V.G. Un produs Blogger.


FOLLOW ME @INSTAGRAM





Created with by BeautyTemplates | Distributed by Blogger