Matilda de Roald Dahl



Putine sunt cartile care chiar imi capteaza atentia de la primele pagini si de multe ori am avut marea dezamagire cand se termina, dar Matilda nu m-a dezamagit deloc. Sunt sigura ca o sa ramana una din preferatele mele multa vreme de acum inainte.

Este o carte usor de citit si catalogata drept "carte pentru copii" insa nu am considerat asta ca fiind un lucru potrivit pentru astfel de carte. In postarea mea The Harry Potter Spells Tag am enumerat Minunea de R. J. Palacio drept o carte pentru copii, dar ea ascunde in spatele randurilor, teme importante pe care fiecare om ar trebui sa le stie. La fel a fost si cu Matilda. 

Matilda este o fetita foarte inteligenta, dar totodata foarte ghinionista. Spun ghinionista pentru ca parintii ei o critica foarte mult si o insulta in loc sa se considere norocosi ca au o fiica extraordinar de desteapta pentru varsta ei frageda. Genul acesta de parinti ii numesc incuiati. Am intalnit multi parinti care isi laudau copilul in fata intregii lumi, desi era unul foarte rau si prost crescut. In familia Matildei este fix invers. 

Invatand sa citeasca de la varsta de 4 ani, Matilda viziteaza des biblioteca astfel incat vocabularul ei este asemenea unui om mare chiar inainte de clasa intai. 

Aventura incepe odata cu scoala primara la Crunchem Hall unde domnisoara Trunchbull, o monstruozitate violenta, este catalogata drept directoare, adesea avand ca hobby-uri terorizarea elevilor. 

Matilda ajunge sa fie atat de inteligenta si sa aiba o minte atat de ascutita, incat sa poata misca obiectele cu puterea mintii. Singura persoana care stie despre asta este domnisoara Honey, invatatoarea sa. 

M-am regasit in acest personaj simpatic si fragil. Am fost criticata pentru ca citeam "povesti nemuritoare", asa cum spunea cineva si ca nu ma vor ajuta la nimic; nu ma vor ajuta la scoala, sunt inutile, zero. Daca ar fi avut dreptate acea persoana, probabil nu as avea mintea atat de deschisa, capabila sa inteleg tot ce ma inconjoara si probabil sa am un vocabular atat de mare, lucru care ma face foarte vorbareata. 

Incuiatii cred ca totul se rezuma la un ecran plin de culori, iar lumea noastra alb negru, randuri pline de cuvinte si semne de punctuatie sunt nimicuri inutile. Asta e un lucru foarte trist. Realitatea lor este atat de banala, pe cand a noastra, a cititorilor este plina de culoare si sens. Noi putem vedea frumosul in orice si suntem capabili sa gasim solutii chiar si in cele mai intunecate vremuri. Asta ne face diferiti si de nepretuit. Noi dam culoare acestei societati monotone. Noi iesim din turma si suntem in stare sa ne alegem propriul drum. 
Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viaţa să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască. - Cititorul din peşteră de Rui Zink

You May Also Like

0 comentarii