Puterea Cuvintelor: iulie 2017

Putine sunt cartile care chiar imi capteaza atentia de la primele pagini si de multe ori am avut marea dezamagire cand se termina, dar Matilda nu m-a dezamagit deloc. Sunt sigura ca o sa ramana una din preferatele mele multa vreme de acum inainte.

Este o carte usor de citit si catalogata drept "carte pentru copii" insa nu am considerat asta ca fiind un lucru potrivit pentru astfel de carte. In postarea mea The Harry Potter Spells Tag am enumerat Minunea de R. J. Palacio drept o carte pentru copii, dar ea ascunde in spatele randurilor, teme importante pe care fiecare om ar trebui sa le stie. La fel a fost si cu Matilda.

Matilda este o fetita foarte inteligenta, dar totodata foarte ghinionista. Spun ghinionista pentru ca parintii ei o critica foarte mult si o insulta in loc sa se considere norocosi ca au o fiica extraordinar de desteapta pentru varsta ei frageda. Genul acesta de parinti ii numesc incuiati. Am intalnit multi parinti care isi laudau copilul in fata intregii lumi, desi era unul foarte rau si prost crescut. In familia Matildei este fix invers.

Invatand sa citeasca de la varsta de 4 ani, Matilda viziteaza des biblioteca astfel incat vocabularul ei este asemenea unui om mare chiar inainte de clasa intai.

Aventura incepe odata cu scoala primara la Crunchem Hall unde domnisoara Trunchbull, o monstruozitate violenta, este catalogata drept directoare, adesea avand ca hobby-uri terorizarea elevilor.

Matilda ajunge sa fie atat de inteligenta si sa aiba o minte atat de ascutita, incat sa poata misca obiectele cu puterea mintii. Singura persoana care stie despre asta este domnisoara Honey, invatatoarea sa.

M-am regasit in acest personaj simpatic si fragil. Am fost criticata pentru ca citeam "povesti nemuritoare", asa cum spunea cineva si ca nu ma vor ajuta la nimic; nu ma vor ajuta la scoala, sunt inutile, zero. Daca ar fi avut dreptate acea persoana, probabil nu as avea mintea atat de deschisa, capabila sa inteleg tot ce ma inconjoara si probabil sa am un vocabular atat de mare, lucru care ma face foarte vorbareata.

Incuiatii cred ca totul se rezuma la un ecran plin de culori, iar lumea noastra alb negru, randuri pline de cuvinte si semne de punctuatie sunt nimicuri inutile. Asta e un lucru foarte trist. Realitatea lor este atat de banala, pe cand a noastra, a cititorilor este plina de culoare si sens. Noi putem vedea frumosul in orice si suntem capabili sa gasim solutii chiar si in cele mai intunecate vremuri. Asta ne face diferiti si de nepretuit. Noi dam culoare acestei societati monotone. Noi iesim din turma si suntem in stare sa ne alegem propriul drum.

Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viaţa să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască. - Cititorul din peşteră de Rui Zink

No comentarii

O sa incep aceasta postare de tip jurnal cu un citat care ma emotioneaza foarte tare:

Gândul ăsta m-a obsedat întotdeauna: că toate ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut să nu fie deloc; că toate sunt întâmplătoare pe lumea asta, fără nicio necesitate, fără nicio noimă… - "Nunta in cer" de Mircea Eliade.

Of, Eliade! Tu intotdeauna ai stiut. Ai inteles lucruri pe care alti oameni o viata nu ar fi in stare sa o faca. Mai presus de toate cu aceasta afirmatie, m-ai inteles pe mine.

Ma simt pierduta in aceasta clipa si simt nevoia disperata sa scriu tot ce gandesc.

Toate lucrurile din prezent ar fi putut fi altfel. Poate daca lucrurile nu s-ar fi petrecut in aceasta ordine, as zambi in fiecare zi fara oprire si nu as fi nevoita sa ma trezesc mai obosita decat ma culc. Daca oamenii ar fi fost la fel de blanzi cu mine pe cat am fost eu cu ei, nu as mai avea aceasta frica de dezamagire si lipsa de incredere in oameni sau chiar in mine. Si cred ca cel mai important, daca o carte nu ar fi apucat in mainile mele la varsta de 11-12 ani, nu as fi fost acest om in prezent si probabil m-as fi infiltrat in multimea de clone din societatea noastra sau probabil as fi decazut, as fi cedat de atat de multe ori si m-as fi pierdut.

Pentru mine 'o carte' este echivalent cu 'un prieten'. Un prieten rece, care nu imi dezvaluie toate secretele si povestile sale dintr-odata, ci cu putina rabdare voi ajunge sa le descopar. Acest prieten ma amuza, ma linisteste si mai presus de toate ma invata.

Multi dintre noi avem momente cand ne pierdem si cautam disperati pe cineva pentru a ne intelege si a ne asculta si sper ca vom gasi toti acea persoana, dar pana atunci, avem cartile alaturi.

Dragi prieteni,

Va multumesc:

Pentru noptile petrecute citind "doar un capitol",
Pentru crizele de ras, dar si cele de plans,
Pentru momentele in care erati mereu aproape si imi puteam izola gandurile,
Pentru datile cand m-ati salvat de o conversatie plictisitoare,
Pentru oamenii cu care mi-ati facut cunostiinta,
Pentru ca m-ati invatat sa iubesc,
Sa accept,
Sa iert,
Sa ma bucur de fiecare zi de parca-i ultima,
Sa las durerea sa fie simtita.

Cu drag, Soricelul de biblioteca.

Un prieten mi-a spus mai de mult ca ar trebui sa revin la vechia eu. Sa citesc cateva carti buna si sa ascult muzica buna. Aceste doua lucruri pot face miracole. Banuiesc ca in sfarsit o sa ii urmez sfatul si o sa ma ridic. Am fost prea mult timp jos si cred ca e cazul ca iau un bestseller in maini. Soricelul is back.

Să învăţ că o carte e o casă cu multe uşi – uneori atâtea câte pagini avea cartea; alteori, tot atâtea câte rânduri avea. - "Cititorul din pestera" de Rui Zink

No comentarii

Puterea Cuvintelor

Follow Me

Goodreads

Georgiana's bookshelf: currently-reading

recent posts

Preferata

Adam si Eva de Liviu Rebreanu

Blog Archive

Faceți căutări pe acest blog