Puterea Cuvintelor: noiembrie 2015

Încărcată cu un amalgam de sentimente, emoții, candoare și foarte multă inocență, cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt este de departe cartea mea preferată.

Scrisă ca o colecție de scrisori adresate lui Dumnezeu, cărticica (pentru ca este o carte micuță, pe care o citești în mai puțin de o oră) îți transmite sentimente o dată cu fiecare cuvânt pe care îl citești: de la tristețe la amuzament, de la sentimentul de revoltă față de viață, la sentimentele de liniște și calmitate date de cuvintele unui suflet pur.

Micuțul Oscar, personajul principal al romanului lui Eric-Emmanuel Schmitt, traiește într-un spital. Are zece ani și este bolnav de leucemie. Băiețelul știe că urmează să moară, însă nu înțelege de ce nimeni nu are curajul să îi spună asta în față. Lipsa de comunicare a celorlalți cu el îl face să se supere, să se consume și, în felul lui, să se răzbune inocent pe ei. Singurul adult pe care îl apropie, cu care se înțelege și care are sufletul în același loc cu sufletul lui este o asistentă în vârstă, cu o imaginație bogată și cu un suflet la fel de mare pe care, datorită costumației de spital, micuțul o numește Tanti Roz. Tanti Roz îl iubeste pe micuțul Oscar și ea este cea care îl liniștește pe băiat în legătură cu durerea și revolta pe care le simte atunci când părinții vin să discute cu medicul, însă nu-l vizitează (de teama ca băiatul sa nu le citească durerea din suflet pe chip).

„Boala face parte din mine. De ce trebuie să se poarte altfel numai fiindcă sunt bolnav? Nu ştiu să iubească decât un Oscar sănătos ?”

„– Dar la amărăciunea lor nu te gândeşti? Tu ai priceput din vreme că ai să mori pentru că eşti un băiat deosebit de isteţ, Oscar. Numai că ceea ce ţi-a scăpat din vedere e faptul că toată lumea moare. Părinţii tăi de asemenea, într-o zi. Şi eu la fel. – Da, numai că eu, înaintea tuturor.– Tu înaintea tuturor. Dar oare asta îţi dă toate drepturile? Chiar şi pe acela de a nu te gândi la ceilalţi?”

Tot ea îl sfătuiește în legătură cu prietenii (alți copilași bolnavi) și este cea care îi face o propunere: aceea de a-și trăi ultimele câteva zile din viață ca și cum fiecare zi ar reprezenta zece ani din viața sa.

”Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai încredere. Uită-te la fața lui Dumnezeu pe cruce: suportă durerea fizică, dar nu simte nicio suferință morală, pentru că are încredere. De-aia, cuiele îl dor mai puțin. Își tot spune: îmi pare rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai încredere. Voiam doar să-ți arăt.
- OK, Tanti Roz, când o să fiu amărât, o să-ncerc să am încredere.”

Tot Tanti Roz îl învață pe Oscar să îi scrie lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru că ” De fiecare dată când ai să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea.” Scrisorile pe care Oscar i le scrie lui Dumnezeu sunt pline de gânduri inocente, de curiozitate, de încredere, de iubire, de dorința de a-l cunoaște și de a-l vedea, dar și de sete de viață. La sfatul lui Tanti Roz, Oscar are voie să îi ceară zilnic câte o favoare lui Dumnezeu, iar cererile lui sunt extrem de simple și altruiste.

„…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori”

„…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară”

Cu ajutorul lui Tanti Roz, Oscar trece într-un ritm rapid în ultimele zile din viață prin toate momentele și are parte de toate experiențele pe care oamenii le trăiesc pe parcursul unei vieți: adolescență, prima iubire, căsătoria cu persoana iubită, despărțirea de persoana iubită și într-un final regăsirea ei înspre finalul vieții.

„Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”

”Oscar și Tanti Roz” este o carte care te va emoționa până la lacrimi, o carte care te va face să te gandești și să analizezi tot ce ai făcut până acum în viață, o carte pe care nu o vei uita prea curând, la fel cum nu vei uita ultimele cuvinte scrise de Oscar:

”Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“.

Scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt este cunoscut in România și datorită celorlaltor cărți traduse în limba română însă, în opinia mea, aceasta este cartea cea mai frumoasa scrisă de el. Printre cele mai bune cărți scrise de el se regăsesc: ”Concert în memoria unui înger”, ”Visătoarea din Ostende”, ”Copilul lui Noe”, ”Elixirul dragostei”, ”Cei doi domni din Bruxelles”, ”Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, ”Milarepa”, ”Secta egoiștilor”, ”Domnul Ibrahim și florile din Coran”.

Pentru cei care locuiesc sau trec prin București, cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt a fost pusă în scenă de Chris Simion la Teatrul Bulandra (sub același nume, cu Marius Manole si Oana Pellea în rolurile principale) și de Teatrul Nottara (cu numele de Rapsodie-n roz, cu Alexandru Repan și Andreea Măcelaru Şofron în rolurile principale). Vi le recomand cu drag pe amandouă.

Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt a apărut la noi în 2012 la Editura Humanitas Fiction.

No comentarii

„Aveam cinci ani cand am aflat ca o sa mor“, asa isi incepe Jasmine povestea. Din dorinta de a umple de sens fiecare clipa, inainte ca viata sa ajunga inevitabil la termenul de expirare, Jasmine a lucrat ani de zile intr-un ritm nebunesc, fara vreo zi de concediu medical, fara sa se planga, fara sa primeasca avertismente. Mereu a fost insa prea obosita pentru a se ocupa de ea insasi, printre atatea sarcini de serviciu. Acum, Jasmine are 33 de ani si a fost concediata cu sase saptamani inainte de Craciun. Conform contractului, primeste in continuare salariul intreg si nu are dreptul de a se angaja in alta parte, ca sa nu plece cu informatii sensibile la concurenta. Fara serviciu, este nevoita sa faca fata celorlalte indatoriri ale vietii, pe parcursul acestei „vacante la gradina“ care va dura nu mai putin de douasprezece luni. Mai presus de orice, trebuie sa aiba grija de sora ei, Heather, care sufera de sindromul Down si pe care a neglijat-o in ultima vreme. Abia acum deschide ochii catre casa si gradina in care s-a mutat de patru ani si pe care nu a apucat sa le descopere.

Deprimata, isi exprima revolta fata de vecinul ei, Matt, un popular realizator de emisiuni radio, pe care il detesta dintotdeauna, fara sa fi avut ocazia de a-l cunoaste indeaproape. Matt iubeste in acelasi timp doua lucruri incompatibile: familia si alcoolul. Sub ochii lui Jasmine, viata lui se indreapta vertiginos spre esec pe toate planurile. Astfel, in pragul Anului Nou se intersecteaza destinele a doi oameni. Amandoi se afla la rascruce de drumuri. Pe masura ce noul an isi intra in drepturi, in noptile cu luna si in zilele cu parfum de suburbie, o prietenie neasteptata se leaga intre cei doi vecini.

Dar abia atunci cand il intalneste pe Monday, un recrutor cu ochii verzi, sfredelitori, hotarat sa ii ofere slujba ideala, Jasmine intelege ca viata ei o sa se schimbe. Uneori, trebuie sa stai pe loc pentru a face lucrurile sa se miste.

Această recenzie a fost facută pentru concursul Anul în care te-am întâlnit... pe tocuri , fiind una dintre cele 5 caștigătoare. Mulțumesc Editurii All și coordonatorilor blogului Literatura pe tocuri pentru acest volum extraordinar, pe care l-am adorat și citit cu sufletul la gură.

Recenzie:

„Anul în care te-am întâlnit” este o carte uimitoare, pe care încă o ador şi pe care o am întipărită în minte, deşi au trecut câteva zile de când am terminat-o. Talentul Ceciliei Ahern la scris mi-a ajuns la suflet, iar modul în care scrie m-a lăsat fără cuvinte.

Nu mi-a luat mult să înţeleg acest personaj pentru că e uşor de citit. La propriu. Jasmine a avut întotdeauna acelaşi program, deşi nu rutina zilnică pare să fie noua problemă în viaţa ei. Faptul că şi-a iubit slujba, face grea pentru ea acceptarea că a fost concediată. Supărarea, dezamăgirea şi negarea îi acaparează viaţa în urma pierderii slujbei şi o face irascibilă. E dezamăgită de laşitatea şefului ei, care refuză să o concedieze chiar el, punând pe altcineva specializat în aşa ceva să o facă. E supărată pe ea însăşi, dar şi pe cei din jur. Neagă că are nevoie de ajutor şi nu îl acceptă din partea nimănui, spunându-şi că se poate descurca şi singură.

"Mandria mea. In fine, putin cam afectata. Dar urasc sa fiu ajutata. Trebuie sa fac totul de una singura, de fiecare data. Ofertele lui ma fac sa ma simt slaba si ma gandesc ca el se gandeste ca sunt slaba. Au prea multe conotatii." - pag.49

"Gandesc prea mult si ma concentrez asupra unor obiective care inainte nu-mi ocupau deloc mintea." - pag. 54

Citind, am aflat că trecutul ei nu este unul pe care să-l treci cu vederea prea uşor. Incă de când s-a născut, toată atenţia din familie s-a îndreptat spre sora ei, Heather, care este mai mare decat ea cu doar un an, deoarece aceasta suferă de sindromul Down. O iubeşte foarte mult şi îi acordă toată grija şi afeţiunea din lume. Faptul că şi-a pierdut mama la vârsta de optsprezece ani, dar şi gandul că tatăl ei s-a recăsătorit şi că este mai iubitor cu noua lui fiică şi soţie, decât era cu ea, sora şi mama ei, o face să se simtă dată la o parte. Vazându-şi mama bolnavă, a marcat-o. Gândul că tatăl ei şi-a facut o altă familie, i-a dat de gândit.

Fiind concediată de o persoană în care avea oarecum încredere, a dezamăgit-o. Am admirat modul ei de gândire şi faptul că deşi era uneori enervată de cei din jur, nu spunea ce gândeşte doar din frică de a nu-i supăra.

"Uneori lucrul pe care il caut ma priveste drept in ochi, dar eu nu-l vad." - pag. 54

"Nu te cunosc si nu-ti datorez nimic, dar stiu ca avem cu totii un buton de autodistrugere. Si nu pot lasa sa faci asta. Nu cat stau eu de veghe." - pag. 95

Fiind în aşa zisa "vacanţă de gradină" începe să-şi ajute vecinii şi se ocupă de grădina din faţa casei care cu timpul devine singurul loc în care se opreşte să se gândească sau să-şi spună întrebări de genul: „ce-ar fi fost dacă...?”. Vecin îi este Matt. Este cunoscut ca fiind un bărbat cu păreri total inadecvate pe care şi le expunea în fiecare zi la postul de radio la care lucra, iar Jasmine nu-l putea suporta pentru asta. Încă îl urăşte, iar ura ei se risipeşte cu timpul când realizează că au câteva lucruri în comun, precum pierderea slujbei şi instabilitatea emotională. Matt este un personaj amuzant şi realist, dar în acelaşi timp nesuferit şi bădăran. I-am acceptat modul de a fi, la fel a facut şi Jasmine cu timpul. El este puţin sau poate puţin mai mult, alcoolic, iar asta îl face să se îndepărteze de soţia şi copiii lui.

"-Nu sunt suparata, i-o trantesc.

- Sigur ca nu. La patru dimineata te ocupi de gradina. Iar eu sparg becurile de pe strada. Suntem in regula." - pag. 117

"- Daca sotia mea care tocmai m-a parasit mi-ar fi lasat o scrisoare, as vrea sa stiu ce e scris in ea.

- Esti lesbiana?

Imi dau ochii peste cap.

- Nu.

Chicotesti." - pag. 150

Jasmine trece printr-o perioadă îngrozitoare la început, dar cu timpul îi este mai uşor să accepte că a rămas fără slujbă. Relaţia ei cu vecinii, prietenii şi membrii familiei, devine mult mai apropiată decât înainte. Am observat că Jasmine este un personaj orgolios, încăpăţânat, căruia îi sare ţandăra destul de repede şi îi ia destul de mult timp să se calmeze. La început urăşte să aibă lucruri în comun cu Matt.

"Eu sunt cea care habar n-are ce face, eu sunt cea care are nevoie de o directie in viata. Revelatia ma loveste ca un pachet de caramizi, si ma lupt sa-mi revin. Daca sunt intrebata in momentul asta, nu pot vorbi despre niciun vis, despre nicio speranta sau dorinta. Daca mi-ar cere cineva sa pun un plan in practica, nici n-as sti de unde sa incep.

Ma simt pierduta."

Apar personaje noi, de la care învăţăm împreună cu Jasmine că uneori trebuie să lăsăm lucrurile să se desfăşoare aşa cum le este sortit şi că nu putem interveni şi preveni întotdeauna ca oamenii la care ţinem să nu fie răniţi. Apar personaje amuzante şi total sărite de pe fix (precum Kevin), care o să ne aducă amuzamentul în unele situaţii. Personaje care ne ajută să înţelegem că unele lucruri pleacă de lângă noi când ne aşteptăm mai puţin şi că trebuie să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară până nu e prea târziu.

Din această carte minunată am înţeles că lucrurile de care avem nevoie cu adevărat, cu toate că nu conştientizăm că avem nevoie de ele, vin la noi când ne aşteptăm mai puţin sau apar în viaţa noastră precum soarele care străluceşte puternic după o furtună îngrozitoare şi întunecoasă. Avem nevoie de astfel de 'furtuni' pentru a şti că unele lucruri nu pot ţine la nesfârşit. Aşa realizăm căt de importante sunt pentru noi, cat de mult avem nevoie de ele, iar în viitor vom avea grijă şi vom aprecia altfel totul.

Anul în care te-am întâlnit, a fost un volum superb. Mi-a plăcut la nebunie şi mă bucur că am avut ocazia să-l citesc. Relaţia dintre unele personaje a fost atât de dulce şi grijulie încât mi-a crescut puţin glicemia. Şcenele amuzante au fost introduse perfect exact unde trebuiau astfel încât să nu pară neadecvate. Am fost mişcată de puterea unor personaje de a continua să-şi traiască viaţa în ciuda problemelor care le-au apărut sau le apar în viaţă. Mi-au dat un exemplu uriaş şi mi-au înfluenţat oarecum modul de gandire astfel încât, dacă în viitor aş fi pusă într-o situaţie asemănătoare, să ştiu cum să rezolv problema. Cartea aceasta este o lecţie de viaţă din care poţi să extragi învăţături folositoare.

2 comentarii

Puterea Cuvintelor

Această recenzie a fost facută pentru concursul Anul în care te-am întâlnit... pe tocuri , fiind una dintre cele 5 caștigătoare. Mulțumesc Editurii All și coordonatorilor blogului Literatura pe tocuri pentru acest volum extraordinar, pe care l-am adorat și citit cu sufletul la gură.

Recenzie:

Follow Me

Goodreads

Georgiana's bookshelf: currently-reading

recent posts

Preferata

Adam si Eva de Liviu Rebreanu

Blog Archive

Faceți căutări pe acest blog